Salut Vizitatorule! Daca vrei sa intri in clubul nostru inregistreaza-te, iar daca esti deja membru atunci acceseaza contul tau.        NOU:  Întrebări   Club
joi, 02 februarie 2023
blog


Se spune ca un barbat prin definitie nu trebuie sa planga niciodata tocmai pentru ca este barbat. In schimb, el trebuie sa fie mereu calm, stapan pe situatie si sa nu isi arate niciodata slabiciunile. Asta doar teoretic, pentru ca in intimitate si ei varsa lacrimi de crocodil atunci cand sufera. Nu e doar un mit. Ce s-a intamplat cu barbatii de-a lungul istoriei plansetelor? Ei, in mod ciudat, au parut sa fie lipsiti de activitate in aceasta zona a corpului lor, respectiv ochii. Sa le fi fost extirpate glandele lacrimale la nastere? Sa si le fi scos singuri in clipa in care au inceput sa perceapa dezavantajele unei astfel de secretii?
Pentru ca s-a gasit cineva care sa contabilizeze si acest aspect, in urma unor statistici, s-a descoperit ca intr-un an femeile plang de 64 de ori, iar barbatii numai de 17 asadar, de patru ori ma putin. In plus, durata medie a unui episod este de patru minute, in cazul unui barbat, si de sase minute la femei. Nu, barbatii nu plang la filme, cel putin in niciun caz la filme gen "Titanic", nu plang nici cand vad un iepure de ciocolata topindu-se (cum a facut o amica atunci cand a vazut filmuletul de pe youtube "How to kill a chocolate bunny"), nu plang cand primesc flori, nici ca si-au rupt perechea de ciorapi preferata. Ei nu ridica zavorul decat in situatii cu adevarat negre: piederea unei fiinte dragi, despartirea de o iubita care le-a frant inima , accidentul sau problemele de sanatate ale unui prieten. Deci, slava Domnului, si ei sunt oameni. Caci lacrimile nu sunt un semn de slabiciune. Pana prin anii 60 ele erau privite ca fiind apanajul exclusiv al femeii. De ce? Pentru ca sexul feminin era cel asociat in mod traditionul cu emotivitatea, cu tot ce avea legatura cu sensibilitatea. Barbatii erau cei rationali, cerebrali, cei capabili sa-si stapaneasca slabiciunile. Pentru ca asa erau privite plansetele: ca semne de instabilitate psihica sau de fragilitate. Feministele insa s-au suparat din cauza vesnicei legaturi cu emotivitatea si au hotarat sa nu mai planga. In mod paradoxal, in aceeasi perioada a luat nastere o alte idee: emotionalul era o calitate
, nicidecum un defect, si demonstra superioritatea "sexului slab". Nici noi nu mai intelegem ce voiam si care e imaginea pe care dorim s-o promovam: fiinte de otel sau printese care stiu ca plang, dar inteleg de ce si nu le este teama s-o faca.
Lacrimile sunt un semn de umanitate. Asa cum sangeram, daca ne ranim, la fel lacrimam, daca ne ranim, dar in alte "parti" decat cele fizice. Se pare ca fiinta umana este singura fiinta care plange, aceasta reactie fiind una normala, prin care emotiile si trairile interioare capata o forma non-verbala. Pana la un anumit punct, este sanatos sa plangem pentru a grabi procesul de vindecare. Este o modalitate de descarcare, de usurare a poverii care ne apasa.
Pe de alta parte, un asa-zis "barbat adevarat" nu ar trebui sa se teama ca va fi discreditat de ceva atat de inofensiv ca... apa. Pana una-alta, mamele ar fi de ajutor. Cand fiii vostri cad si se ranesc, nu le mai spuneti "esti barbat, nu mai plange". Lasati-i sa fie baieti. Mai tarziu se vor lamuri ei ce inseamna a fi barbat. Raman convinsa de faptul ca mamele sunt misoginele cele mai inversunate. Si cele responsabile de modul in care fiii lor ajung sa se maturizeze si sa se raporteze la celalalt sex.
Este cat se poate de adevarat. Barbatii care mai plang cateodata nu o fac decat cand sunt singuri. De ce? Pentru ca mentalitatea oamenilor dicteaza ca numai cei slabi plang. Si urmeaza astfel o accentuare a durerii datorata faptului ca, fiind constient ca ii vine sa planga, se vede slab.
Si eu am avut perioade cand imi venea sa plang. Si ma deranja faptul ca nu nu puteam. Simteam o durere puternica in gat si aveam ochii umezi, dar nu am reusit . Culmea e ca imi doream sa plang, sa ma descarc si pur si simplu nu puteam efectiv cum faceam in copilarie. Si mi s-a parut trist lucrul acesta. stiu ca pare greu de crezut , stiu ca sunt unii care o fac doar din lasitate , stiu ca sunt unii care o fac din alte motive , dar nu inseamna ca suntem toti la fel , eu am pierdut dupa multi ani de casnicie doua fiinte dragi sotia si fetita , asta pt ca asa a vrut ea , dar e un trecut , acum dupa ceva ani de la divort inca mai sufar , am incercat sa uit , am incercat sa nu mai fiu asa dar cum sa stergi cu buretele 10 ani din viata ta ??? cum sa uiti ca nu ai trait atatia ani ?? ca ai un copil care te suna in fiecare zii si te intreaba cand te intorci acasa tati ??? ce ii raspunzi ?? cand nu poti sa faci nimic , am avut sansa de a face ceva , m-am indragostit , am gasit aceea femeie care ma intelegea , ma asculta , dar i-am dat cu piciorul , de ce ?? pentru ca nu am fost in stare sa lupt pentru acea iubire , pt ca am lasat-o sa imi scape printre degete , acum e prea tarziu sa mai pot face ceva , mult prea tarziu , am suferit amundoi , am plans unul pe umarul celuilat cand ne-am despartit , dar asa e in viata nu pretuiesti ce ai pana nu o pierzi .




08.08.2009 01:05  |  Autor: alexelias  |  Comentarii (0)  |  Permalink

Tags: despre, acele, urcusuri, coborasuri, ale,
Trimite prin mail Trimite prin mail      |      Comenteaza Insemnare Comenteaza Insemnare      |      Raporteaza Eroare Raporteaza Eroare
Responsabilitatea continutului insemnarilor apartine in exclusivitate autorilor

Adauga comentariul tau:


       doar membrii pot comenta la video. inregistreaza-te sau acceseaza contul tau

Dai Like şi Câştigi! Pregătim un mega Concurs cu Premii. Stai aproape ... Doar pe Facebook ;)