Salut Vizitatorule! Daca vrei sa intri in clubul nostru inregistreaza-te, iar daca esti deja membru atunci acceseaza contul tau.        NOU:  Întrebări   Club
sambata, 28 ianuarie 2023
blog


Plangi suflet pierdut. Suferi nemangaiat plangand in tacere. Esti uitat, lasat in urma. Esti pierdut in ganduri, in amintiri, speri la ceva care sa te salveze dar nu vei primi niciodata ceea ce vrei cu adevarat... necazul te urmareste pretutindeni, cauti perfectiunea. Oare pentru cine plangi atat? Te descarci in tacere fara dorinta de a mai spera la ceva... lacrimile tale au curs degeaba. Nu au ramas decat simple picuraturi cu care s-au hranit acele flori ale suferintei tale... Se mai aud acum doar lacrimile tale care lovesc cu greu pamantul care nu te aude. Nu esti auzit de nimeni, nu esti auzit de nimic. Te inchizi tot mai mult in tine. Norii te-au invaluit in negura lor. Soarele fericirii fuge de tine. Esti fiul Suferintei...Reflectezi... Stai singur in universul tau. Timpul a trecut peste tine si inima ti-a intunecat-o. Incerci sa iti amintesti ceva frumos, incerci sa zambesti dar dragostea ti-a luat cu ea si ultimul strop de bucurie. Incepi s-o urasti, incepi sa urasti tot ce este in jurul tau si totusi taci. Usor incepi sa simti dragoste. Incepi sa iubesti razele lunii, raceala ei, incepi sa iubesti tot ceea ce iti ofera. O simti, te apasa si totusi o iubesti. Ea e rece, alunecoasa, frumoasa si totusi foarte violenta. Insa te increzi in ea ca in ultima speranta. te agati de fiecare raza pe care ea ti-o ofera, vrei sa ajungi la ea dar aripile tale nu pot ridica si greul suferintei tale. Incerci sa scapi de el. Ridici o ruga spre Cel de sus, te rogi Lui cu indoiala dar nu vrei sa renunti. Te-ai saturat de suferinta si sti ca doar El te poate ajuta sa ajungi la mandra luna. La cea care ti-a oferit ultima speranta. Indoiala te apasa si mai mult. Te afunzi tot mai mult in intuneric... Te dai in spate tot mai mult. Teama de a fi dezamagit din nou te apasa tot mai mult... Te retragi tot mai mult, mergi tot mai mult in intuneric, in negura suferintei... Esti pierdut suflete, esti pierdut. A fost frumos. Atat cat a durat. Dar...s-a terminat. E trist pentru ca era acea relatie de prietenie adevarata. O minte in doua trupuri. Impreuna eram in stare sa facem orice. Totul ni se parea foarte usor. Toata lumea era a noastra. Luna zambea pentru noi, iar Soarele rasarea din acelasi motiv...pentru noi. Sau cel putin asa mi se parea atunci. Dar se pare ca e scris ca tot ce e frumos sa se termine.
Am ramas cu un gust amar, iar amintirile nu par sa compenseze cu nimic acest lucru. Ci dimpotriva...acum ca imi aduc aminte...Se poate sa ma insel. De fapt sper din tot sufletul ca am judecat totul gresit. Dar pare atat de greu de crezut...Oare cand o sa treaca aceasta dezamagire? Ma uit in jur si nimic nu mai e la fel. Acum sunt singur. Si a putut sa-mi spuna sa fiu fericit. Cat de usor arunca vorbele...Ce-i pasa? Inainte ii pasa, sau cel putin asa lasa impresia. Acum nu. Si totusi...totusi nimic. Am plecat in cautarea unui alt suflet...unei alte prietenii.
Dar acum...Luna cui ii zambeste...si Soarele pentru cine rasare.
Uneori suntem prizionerii propriei vieţi. Suntem nişte păpuşi mânuite de nişte păpuşari proşti care fac din viaţa noastră un dezastru. Umblă prin sertăraşele interzise, sparg uşi încuiate, calcă în picioare flori abia plantate. Şi noi? Şi noi stăm neputincioşi în faţa catastrofei ca nişte spectatori veniţi la teatru şi care nu văd altceva decât o piesă foarte proastă cu nişte actori slabi şi roluri absurde.
Alteori, ne autoflagelăm. Ne privim în oglindă. Nu ne place. Dar ce facem? Continuăm, nu? Cică aşa e bine. Îi luăm pe alţii în seamă dar pe noi nu ne băgăm în seamă. Cineva strigă din interiorul nostru dar noi nu-l băgăm în seamă.
Suntem nişte fiinţe stupide! Îi lăsăm să facă ce vor din noi, îi lăsăm să ne manipuleze, îi lăsăm să se joace cu noi de-a “ce-aş vrea să fac” sau “ce-aş fi vrut să fiu”, ei uitând de sufletele noastre, de trăirile şi sentimentele care se revoltă în interiorul abisului fiecăruia. Chiar şi sufletele lor spun lucruri pe care deseori nu le iau în seamă.
Şi stai şi plângi şi suferi şi taci şi inghiţi. Poţi tu oare să spui ceva? Poţi oare să faci ceva? Poţi oare să îi înţelegi? Să înţelegi lumea? Să te înţelegi? E greu când raţiunea face un pas în spate, când vocea ce răsună în tot corpul e cea a inimii. E chiar atât de greu să poţi să uiţi? De ce? De ce nu poţi lăsa în spate lucrurile ce te fac să ştergi din nou o lacrimă din colţul ochiului? Mi-e atât de greu să înţeleg…




24.12.2009 19:08  |  Autor: alexelias  |  Comentarii (1)  |  Permalink

Tags: suflet, pierdut,
Trimite prin mail Trimite prin mail      |      Comenteaza Insemnare Comenteaza Insemnare      |      Raporteaza Eroare Raporteaza Eroare
Responsabilitatea continutului insemnarilor apartine in exclusivitate autorilor

videoclipuri    Nistor Dia. - VEZI PROFIL (duminica, 07 februarie 2010)vezi profilsunt atat de adevarate toate cuvintele.

Adauga comentariul tau:


       doar membrii pot comenta la video. inregistreaza-te sau acceseaza contul tau

Dai Like şi Câştigi! Pregătim un mega Concurs cu Premii. Stai aproape ... Doar pe Facebook ;)